Am decis sa scriu continuarea serialului http://mykyblog.info/nu-eu-am-fost-vinovat-2-2/

Zapacit dupa ce descoperisem masacrul petrecut in casa mea, am decis sa ma asez jos si sa reflectez asupra celor intamplate. M-am dus in bucatarie si am pus un pahar cu apa. Nu vedem nimic clar, parca eram sedat. Da, eram sedat. Eram sedat de durere. Nu puteam concepea ideea ca singurul meu copil , un suflet nevinovat acum nu mai este , iar identitatea celui ce ia distrus viata nu o cunoaste nimeni.

Am umplut paharul cu apa. Era straniu , vedeam o umbra , o reflexie in pahar. Era ‘ea’, o vedeam destul de clar. M-am intors fulgerator de repede. Crezand ca sa intors acasa si ca nu ea este vinovata, asa cum mintea mea bolnava imi spunea acest lucru. Dar nu, intorcandu-ma am vazut doar usa, o usa goala. Asa cum era si sufletul meu.

M-am asezat la masa din bucatarie si am decis sa gandesc totul , tot ce facusem in trecut, tot ceea ce putea sa aduca asupra mea acest blestem. Dupa un timp serios de gandire am ajuns la o concluzie stranie. Exista o singura persoana care cunostea locul unde stau, imi stia prietenii , locurile in care merg, cand plec si vin acasa. Chestia asta m-a facut sa ma gandesc daca chiar este posbil asa ceva. Era vorba de Ionut, fostul prieten al ‘ei’. Nu stiu de ce dracu ea a vrut sa mai pastreze legatura cu el.

Ei inca se vedeau, desi credeau ca eu nu stiu. Stiam perfect cand, cum si unde se vad. Am lasat impresia ca sunt un prost, ca pot sa ma joace pe degete. Dar nu a fost si nici nu va fii vre-odata in asa fel. Deja simteam ca fierb. Vroiam sa aflu unde sta el, sa ma duc la el, sa il torturez astfel incat sa imi spuna ce a facut cu sotia mea si cine mi-a omorat copilul.

Deja ura din mine lua proprtii uriase. De ce dracu nu am reactionat cand a trebuit ? De ce am lasat curva sa isi bata joc de mine ? Dar o iubeam , o iubeam in ciuda la tot ceea ce se intamplase. Nu vroiam sa o pierd. Am crezut ca daca ii demonstrez cat de mult o iubesc, o sa se gandeasca bine inainte sa faca un pas gresit… Dar deja era prea tarziu…

I-am cautat telefonul , era pe nopiera patului , exact acolo unde il lasase. L-am luat si am cautat numarul lui. Cum spuneam, privirea nu imi era prea clara, asa ca mi-a luat ceva timp pana l-am gasit… Am decis sa apelez cu numar ascuns, sa nu stie cine suna.

Am inceput sa sun…

: -” ALO ? ”

Cunosteam vocea aia de undeva….

-Va urma-

No tags