Bun , cred că sunt gata să incep noul serial. O sa descoperiți pe parcurs firul poveștii și o să dezlegăm misterul. Sper să vă placa și să reușesc să il scriu mult mai mare ca anteriorul. Primul lucru care mă deranjeaza incă de la inceptul este că vreau neaparat să il scriu cu diacritice și o să imi ia un timp pănă mă obijnuiesc cu stilul ăsta de a scrie. Nu mai am nici alune , nici ciocolata ( sau mai am ) , așa că incep.

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale , este pur intămplătoare.

” Telefonul sună , stau in pat găndindu-mă de ce am ales eu stilul ăsta de viața. Pot să fac față provocărilor și riscurilor la care mă expun trăind astfel ? Oare ‘Ea’ va fii mulțumită de mine ? Oare vom putea avea o familie fericita ? Voi traii destul să imi văd copilul mare ?
Găndurile imi dispar instantaneu in momentul in care telefonul incepe să sune din nou. Răspund sictirit:
Eu: Da !
El: Băi , avem neapărată nevoie de tine , vrem să mergem in oraș și nu avem mașina.
A terminat propoziția și timp de 3 secunde am stat și m-am găndit la 2 lucruri. Cine dracu e ăsta ? Și căt e ceasul, am dormit pana acum ? Sau abia acum incercam sa adorm ? Mă uit la telefon și văd un număr cunoscut. Prima grijă imi zburase din cap. Acum ma găndeam la ceas. Mă uit la ceasul electronic de pe birou: 11:24 . Era clar, nu dormisem deloc.
Dar totuși , cine e ăsta de ma sunat ?
Eu: Stai puțin , cu cine vorbesc ?
El: Sunt Bogdan mă , ce-ai de nu mă recunoști ?
Nu aveam chef să ii povestesc ce gănduri imi treceau mie prin minte, așa că i-am retezat-o scurt.
Eu: Imi e somn ! E aproape 12 noaptea.
El: Hai să nu mai lungim vorba , vii cu noi sau nu ?
Eu: In 10 minute sunt la voi !
Clanc, si telefonul se inchide.
Mă ridic din pat și ma uit atent pe geam. Murmurul orașului incă se auzea. Mă imbrac ușor , să nu o trezesc sau mai rau, să nu se trezească bebelușul. O sarut ușor pe obraz și ma duc in camera copilului. Dormea exact ca un prunc. Ii sărut fruntea mică și gingașă. Telefonul și geaca și sunt dincolo de ușa inchizănd-o cu o ușoara mișcare de mănă.
M-am urcat in mașina și dus am fost. Am mers cu destulă viteză, fapt prin care era să lovesc 2 persoane și să intr-un intr-o dubița parcata. Nu găndeam logic. Ceva era inneregulă cu mine. Am ajuns la destinație , imi iau prietenii și plecăm. Ne invărtim o vreme in oraș , stau la o terasă la o bere , după care ne hotărăm că ar fii frumos să mergem in club.
Am ajuns acolo , destul de multă lume , pentru duminică seara. Ne așezăm la o masa , cerem de băut căte un cocktail și ne intindem la vorbă. Un prieten a plecat la toaleta , timp in care noi ne-am aprins căte o țigare.
Au trecut 20 de minute si deja nii se părea suspect că Bogdan nu mai vine odata de la toaleta. Am mai comandat un rand de cocktail-uri și incă așteptam sa apară Bogdan… insă nimic. Deja trecuseră 45 de minute și deja incepusem să facem mișto cu privire la ce face el in baie. A trecut o ora de cănd el nu mai era cu noi și am decis să plec la baie după el. Am lasat portofelul , cheile si cocktailul neterminat.
Am ajuns in fața ușii și parcă ceva mă ținea să nu deschid nenorocita de ușa. Am impins in ea și am vazut o silueta in spate și in clipa imediat urmatoare , o durere cumplită in cap…

Va urma !

nu eu am fost vinovat · serial de blogger