“Am aterizat cu fața in podea… Mii sa taiat complet filmul.
Am stat intr-o alta lume , o lume paralela destul timp. Acolo totul era frumos , eram printre ingerii și nu imi păsa de nimic. Ma trezit la realitate o lumină extrem de puternică, parcă era un far de mașină.
In fața mea stătea un barbat inalt cu un corp atletic , aș putea spune că , probabil , il lucra la sala și ma privea fix in ochi cu o licărire agera in ochii de un caprui spre negru. Mam trezit bine de tot in momentul cănd o cană de apă rece ca gheața mia intalnit chipul. Am simțit o usturime profunda , am incercat să imi ating fața dar nu am reușit. Eram legat cu cătușe. Am aruncat o privire urătă spre personajul ce stătea in fața mea.
El: Știi de ce ești aici nu ?
Eu: Nu , habar nu am !
El: Presupun că ai uitat modul oribil care ti-ai omorat prietenii și se pare că glontul pe care ții l-ai tras in plină figură tea făcut sa uiti.
Eu: Nu am omorat pe nimeni, nu sunt vinovat de nimic. Nu știu despre ce vorbești.
El: Asta o să stabilească judecătorul. Inseamnă că tu pledezi nevinovat ?
Eu: DA !
El: Ești pus in stare de libertate pănă la finalizarea anchetei.
Un agent , plutonier , sau ce dracu era ăla de stătea lăngă ușa , a venit , mi-a desfăcut cătușele și ma indrumat spre ieșire. Am privit cerul , am mirosit aerul și mi-am privit ceasul. 16:37. Asta inseamnă că trecuseră mai mult de 24 de ore cănd eu nu fusesem acasă ! Am căutat prin buzunare , insă nu am gasit nici cheile de la mașină , nici portofelul. Aveam toate buzunarele goale. Am pornit incet spre casă , cu mintea in altă parte. Cu mintea la ce sa intamplat aseara. Visam ? Urma să mă trezesc și să realizez ce vis de tot rahatul am avut , sau chiar trăiam aceste momente ? Unde e Bogdan ? Unde sunt ceilalți ? Odata cu aceste vorbe , ma traznit alte ganduri. Ce face ‘ea’ ? Ce face copilul ? Am mărit pasul sperănd sa ajung mai repede acasa. Am ajuns acasă ca prin zbor , ca daca gandul imi zbura in alte direcții nu mai realizam căt de ușor trecea timpul.
Am intrat pe ușa , iar primul lucru suspect care mi-a sarit in ochii , a fost faptul ca usa era usor deschisă. Am intrat ușor , m-am dus direct in birou , de unde am luat pistolul și m-am indreptat ușor spre camera ‘ei’. Am deschis ușa cu foarte multa prudentă , dupa episodul din club și am privit patul.
Mică mi-a fost mirarea cand patul vizualizat era gol. Deja incepuse să zboare in mintea mea tot felul de ganduri sinistre cu privire la ‘ea’. Am observat picaturi de sănge ce duceau spre camera bebelușului. Deja tot ceea ce vedeam era prea mult. Am mers usor tiparul urmelor de sănge si am găsit camera copilului cu ușa inchisa.
Faptul ca ușa era inchisa mi-a dat speranțe ca macar el sa nu fii patit nimic. Pur și simplu am spart ușa , nu mai rezistam emotiei. Ceea ce urma să vad in fața ochilor era de nedescris. O baltă imensa de sănge langă patul copilului , iar in pat , corpul neinsuflețit al bebelușului cu un glonț in cap…

Va Urma !

nu eu am fost vinovat · serial de blogger